chemari

pentru noi oamenii

luna stelele soarele

pot fi o povoară zidită

vrem nu vrem pe spatele

nostru îndoit şi pe fruntea noastră ticsită

de ridurile ce au râvnit

cândva la întinderea aripilor în libertate

această obsesie a neamului omenesc trântit

de-atâtea secunde prin linii dezechilibrate

dintre aceste gânduri ridic fruntea la cer

şi-ncerc să te ştiu cum respiri Doamne

dar eşti aşa peste tot încât sever

simt cum totul mi se zbuciumă din raţiune până-n carne

ti-aduci aminte stătem pe iarbă

cu camaradul meu acest cântec din mine

ne transformam pare-se în înţelepţi cu barbă

din pricina vorbelor noastre divine

prima oara ne-am speriat ridicându-ne frunţile în cer

erai atâta grandoare iar noi finituri

si Te doream în al nostru cerc efemer

revenire

viata

lepra mea cea de toate zilele

permite-mi astazi sa ma intorc
in coapsele batranilor corporalizati in piatra

ca sa revin cu carje de putere ancestrala

obisnuite cu timpul sculptat

in sfaramarile miscarii

da-mi un ceas tainic in afara zabrelelor acum

sa ma pot reintoarce mai viu

fagaduind picioarelor inconsistente strazilor
eternizate sub un noi chilug de cunoastere

ca voi pasi in continuumul gol

ce ne efemerizeaza indarjitele ganduri despre un viitor apogeotic

viata am revenit

vieţas urbanismului schizofrenizat

zdrobeste-ma

renasc

pur si simplu

va scriu dintr-un loc fermecator
locuiesc acolo unde gandul vostru nu poate decat sa se enigmeze
de data aceasta nu mai am ochiul drept intunecat intr-o scorbura
se pare ca ochiului drept i s-a alaturat si cel stang
privirea mea se duce sa locuiasca in intuneric
acolo unde Dumnezeu a spus ca merge sa locuiasca pentru a aduce lumina
poate ca ma voi intalni cu El acolo

acum nu mai sunt vagabond sunt vagabond cu sotie (o iubesc o iubesc o iubesc)
sunt acelasi conte _ dar nu singuratic_ al strazilor micului Paris
nimic interesant in scrisul meu nimic interesant in vorbele mele
dar stii ca atunci cand ma intalnesti te tulburi de nebunia spiritului meu
asa cum o numesti tu si ai tai si toata simularea poeziei vi se sterge
se ingrozeste si pleaca acolo de unde a venit in nespunere
de fiecare data cand v-am spus ca "am sa va las prieteni
caci stand cu voi hrana imi este spin sau poate ca gresesc
poate ca eu imi sunt un spin in coasta-mi prabusita in coasta-mi razvratita"
de fiecare data nu am plecat asta va spun si astazi
raman printre voi aproape orb (la propriu) zvapaiat prin ganguri si pe sosele
sunt un fel de clovn nebun care devine foarte intelept
seara langa iubita langa sanii ei calzi si albi arsi in flacara lumanarii
ne amuzam amndoi de tot circul facut in oras si de stupefactia de pe fata ta
da o sa murim o sa murim o sa murim dar acum traim si ne iubim
cu sufletul cu buricele degetelor cu vantul diminetii cu iarna cu frigul cu totul
cand pornim in orasul asta drept de atata beton
calatorim in carute medievale si cuprindem in brate stalpii greciei antice

cosmos este o schemă de carne unde noi rămânem blocaţi sub rochia dramei de companie

iubito te rog vino cu mine să ne îmbrăţişăm în ghearele din palmă asa cum doar noi cunoastem

bocancii din blocul p35 stăteau atârnaţi pe sârmă maşinal maşinal se întâmplă acţiunea din cărţi

ah iubito îţi mulţumesc mi-ai adus limonada dă-mi-o s-o sorb agresiv expresiv
sa mai uit de tubul mizer de spume al lumii in care respir zilnic

şi totuşi strigătul meu se ridică năvalnic spre ceruri din cele 100 de piepturi pe care le port împrăştiate în colţii fiarelor omeneşti şi locuitoare ale văzduhului

outsider outsider outsider outsider outsider outsider pronunţa apăsat un moş în faţa Zidului
dar nici măcar outsider nu vreau să fiu nici măcar etrangers
şi totuşi imi sunt mădularele avortate în afara oricărui sistem social (şi ei ne-au luat şi ne-au clasificat în dicţionarele lor)
fericiţii poartă măştile rezultatelor excepţionale

şi poate că nebunul nu mai este om ci sfânt şi poate că nebunul l-a văzut pe Dumnezeu
nebunul se ridică prin discursul lui dezordonat şi psihotic peste coerenţa dezvoltată de grupurile sociale în sistemul social
nu poate să mai vorbească conform ordinii logicii omeneşti pentru că a trecut de moarte şi totuşi trăieşte

ea imi spune sa fiu mai luminat
dar mi se intuneca sufletul dar mi se intuneca trupul

timpul

Despre timpul real ti-e frica tie

Hai sa trecem deci

Peste formalitatea tic tac tic tac

realitatea suna asa:

In noapte limbile orologiului ti se invart in cap

anunta clipele se nasc in scrum se prefac

In zi ochiul iti este ca o sageata

strapunge tot si strange in ceata

culori sentimente

farame din oricine

un ciorchine prea greu prea copt pentru tine

Viitorul este in coltul ochiului tau stang

si îi dai valoarea necredintei:

se vor sfarsi lucruri sticle stele

nu vei mai fi decat o boaba

In colectia negrelor margele

despre noi

cand noi
umblam ca doi strigoi
tulburi si goi
eu dobre si tu vulturul bator
batarnul bistran

cand noi

cand corbii umblau cu ghearele goale prin jar
cand pestii luceau in ape sub monedele parasite

cand in vazduh se intocmeau planuri
pentru obiectele din carne

cand singurul act se contrura in instrainarea fata de lume
cand iti doreai soarta radacinilor de copaci
soarta singuratatii

cand sufletul respira in tipatul pasarii de noapte
cand inima se deschidea din carnea sensibila a unui melc ascuns
sub cochilie de zgomotul cutremurator al vietii cotidiene

cand noi ne doream totul din cuvant si culoare
cand anulam orice cuvantare prin semnul salbaticiei

umblam ca doi strigoi

suntem doi strigoi
cu picioroange si sticle obosite in crengile superioare
turnam licoarea gandului pe sosele
in spate multimile simple
ne urmeaza insetate dupa ceva inedit
dupa ceva mai rascolit
dupa ceva mai albastru si mai abstract